Despre „districting” si votul „uninominal”

Ma voi referi aici la un aspect important al adoptarii unui sistem electoral de tip „single member” (colegii electorale cu un singur mandat). Atat varianta propusa de presedinte (vot majoritar cu doua tururi de scrutin) cat si varianta APD/PNL (un sistem mixt) impun reimpartirea tarii in colegii electorale uninominale (single member constituency). Procesul delimitarii acestor colegii este unul complex si, mai mult, delicat. Delimitarea gresita (intentionat – v. gerrymandering – sau nu) poate avea efecte imprevizibile asupra membrilor unei comunitati, alegatorilor unui anumit partid samd. Spre deosebire de sistemele proportionale pe liste (list-PR) in care delimitarea nu are un rol esential (e destul de logic, avand in vedere ca mandatele intr-o circumscriptie sunt impartite printr-o formula proportionala) nu acelasi lucru e in cazul colegiilor uninominale.

I.M. Un exemplu: consideram tara o circumscriptie impartita in 42 de colegii uninominale – care sunt judetele si mun. Bucuresti. In fiecare colegiu este ales un singur deputat. Prin urmare locuitorii din judetul Dambovita (putin peste 500K locuitori) vor avea o „forta electorala” (pondere) egala cu cei din Bucuresti (peste 2000K loc)! In cazul PR, pe de alta parte, putem imparti tara oricum, in mai multe circumscriptii multi-mandat sau intr-una singura; Formula de distributie fiind una proportionala, rezultatul va fi mai putin dependent de localizarea votului, in acest caz un rol principal avandu-l factorii politici de la nivelul central. (Prin sistemul prezent de redistribuire a voturilor nealocate in prima faza (v. metoda cu resturi), centrul are un cuvant si mai greu de spus, conducerile nationale ale partidelor ocupandu-se de realocarea voturilor inter-circumscriptii in faza secunda).

Prin urmare delimitarea stricta a colegiilor este esentiala. Procesul de delimitare (colocvial „districting„) este unul riguros si de durata. In mare, principiile acestui proces sunt:

  1. asigurarea unei ponderi egale a votului (v. Malapportionment),
  2. existenta unei autoritati insarcinate cu delimitarea care sa fie independenta si impartiala
  3. transparenta procesului
  4. reprezentativitatea
  5. procesul sa fie nediscriminatoriu*

Pe langa acestea exista numeroase alte criterii tehnice (existenta cailor de comunicatie, contiguitatea, caracteristicile fizice ale zonei etc. etc.)

* in perspectiva votului uninominal, in Romania o problema (deja sesizata) o au partidele care chiar daca se bazeaza pe o masa electorala stabila, disciplinata (v. UDMR, PRM), forta lor poate fi disipata intre colegiile uninominale adiacente, chiar in ideea unei impartiri corecte, cu respectarea celorlalte criterii. Pe de alta parte, formatiuni precum UDMR care in PR reusesc sa adune mandate din judete unde nu sunt majoritare, pot pierde definitiv acest avantaj. Formatiunile politice regionale (UDMR are si aceasta caracteristica) beneficiaza insa de o anumita reprezentativitate (vezi un exemplu edificator, grafic, pe cazul alegerilor din Marea Britanie, 2005) dar concurand intr-un sistem „majoritar” si neavand forta de a asigura aceasta majoritate, nu pot spera sa ajunga vreodata la Guvernare, fiind condamnate la o vesnica opozitie (in cazul fericita una parlamentara). Incurajeaza acest efect segregarea? Uni specialisti spun ca da. Partial aceasta problema este rezolvata de sistemele mixte cu compensare (v. sistemul electoral german sau solutia APD). In cazul statelor federale frustrarea este mai mica, guvernele de land putand avea compozitii diferite de cele nationale.

Diferenta intre votul U cu unul sau doua tururi este importanta si rezida in votul strategic si efectul acestuia: daca ai un singur vot atunci vei urmari sa nu il irosesti si, decat sa il plasezi formatiunii/persoanei preferate despre care stii ca nu are sanse mari de izbanda, il vei plasa unei optiuni secundare, inca acceptabile, daca aceasta are sanse mai mari de izbanda. Astfel apare polarizarea spectrului politic in doua mari tabere (democrati, republicani – in USA, conservatori, laburisti – UK). Daca insa pe scena exista in echilibru mai multe tabere cu sorti de izbanda, situatia se complica, disiparea voturilor intre acestea putand crea avantaje pentru terti (formatiunile disciplinate, doctrinare, extremiste etc.). La fel se intampla daca „echilibrul” bi-polar este „stricat” de un tert promitator – alegatorul care ii va acorda votul ar putea fi neplacut surprins sa constate ca a pierdut si prima optiune (tertul) cat si a doua optiune (raul mai mic). Acesta este asa numitul „spoiler effect” (de la eng. „spoil” – v. cazul alegerilor din 2000 Florida Bush-Gore-Nader).

In cazul unui sistem U cu doua tururi de scrutin, situatia e mai nuantata: asa cum zicea Jaques Chirac „primul vot il dai cu sufletul, al doilea cu mintea”. In primul tur iti permiti sa votezi prima optiune (trebuie totusi spus ca in sistemul francez la alegerile pentru Camera Comunelor – Senatul nefiind ales direct – exista un prag electoral de 12,5%. Toti cei care trec acest prag intra in turul 2, spre deosebire de sistemul „ca la primari” 🙂 in care doar primii doi clasati intra in turul secund). In turul doi deci urmeaza o confruntare in care din nou ai de ales. Aici apare alegerea „rationala”.

I.M. In anul 2002, in Franta la alegerile prezidentiale, au intrat in turul secund J. Chirac (19.88% din voturile valabile) Vs. Jean Marie LePen (16,86%). Invinsul lui LePen a fost Lionel Jospin (16,18%). In turul 2 insa electoratul disciplinat si disiparea voturilor intre candidati relativ egali nu l-a mai ajutat pe LePen care a fost „zdrobit” cu 82,21% – 17,79%, asta in conditiile unei prezente foarte bune la vot (71,6 in turul I, respectiv 79,21 in turul II). Acelasi lucru s-a intamplat in „prezidentialele” din Romania anului 2000.

Revenind la procesul delimitarii colegiilor uninominale este destul de clar ca acest proces poate sa fie cu scantei. Am citit proiectul de Cod Electoral (v modelul APD) care astazi este proiect de lege si e pe cale sa ajunga lege, dar am numeroase rezerve si serioase nelamuriri. In primul rand, la art. 80 par. 2 lit e „Codul” spune ca:

e) în cadrul unei circumscripţii electorale, delimitarea colegiilor uninominale pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi pentru alegerea Senatului se face astfel încât mărimea acestora, calculată în număr de locuitori, să fie de aşa natură încât cel mai mare colegiu să fie cu cel mult 33% mai mare decât cel mai mic colegiu, în condiţiile în care sunt respectate prevederile de la lit. a), lit. b) şi lit. c);

Aceasta inseamna din start ca exista o problem (serioasa zic eu) de malapportionment. Diferenta de 1/3 poate fi o problema serioasa pentru gusturile alegatorilor din anumite zone. Astfel, in exemplu dat, un judet cu 700K locuitori va avea aceeasi „forta” electorala ca si un judet cu doar 450K locuitori. La numere mici inseamna ca 10 persoane au acelasi cuvant de spus ca si 7 persoane, ceea ce intr-un sistem proportional e inacceptabil. (Probabil ca cei de la APD s-au gandit ca lista proportionala adiacenta – a doua valenta a votului – ar suplini intr-un fel acest neajuns, dar nu am auzit vreo explicatie, e drept, nici intrebari). Oricum, navigand prin acest „Cod” stufos nu am reusit sa imi fac o idee despre felul in care judetul Cluj de ex. va fi impartit in colegii la Camera rspectiv Senat, astept insa raspunsuri de la aceia dintre Dvs. cu mintea mai odihnita 🙂 Teoretic ar trebui sa fie simplu, avand in vadere ca e vorba de ceea ce ar trebui sa fie un text de lege… Eu, nu am inteles!

Rolul Autoritatii Electorale Permanente, in charge cu delimitarea colegiilor (APD propune ca AEP sa fie formata din 2 persoane numite de Senat, 2 de Camera si 1 de Inalta Curte de Casatie si Justitie, plus aparatul aferent) va fi unul extrem de greu (dincolo de ceea ce zic eu ca e, din start, handicapul unor formulari ambigue, arbitrare si discutabile). Daca AEP insa va avea la dispozitie si foarte putin timp, va fi jale! Si deja timpul este extrem de redus. Noi nu avem actualizate si sistematizate bazele de date necesare acestui proces (evidenta populatiei, harti si date geografice, evidenta infrastructurii, date istorice, statistici privind dinamica populatiei etc.), nici personal cu expertiza si nici know-how in acest sens (textul proiectului de lege nu poate fi nici pe departe considerat asa ceva).

In statele care folosesc asemenea sisteme, este obligatoriu re-districtingul – anume reajustarea periodica a delimitarilor, in functie in special de dinamica populatiei. Un asemenea ciclul dureaza in medie 10 ani, dar sunt state in care actualizarea se face cu o frecventa mai mare (dupa cum realitatea dinamicii populatiei o impune). Chiar si in tarile in care are loc de sute de ani, acest proces este unul de durata. Si asta pentru ca lipsa de acuratete, lipsa regulilor si explicatiilor clare, a dezbaterilor, negocierilor si medierilor, poate crea probleme incomensurabile, de la simple frustrari – ale alesilor si alegatorilor – pana la revolte de masa.

Reclame
Acest articol a fost publicat în alegeri și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Despre „districting” si votul „uninominal”

  1. Pingback: Despre “gerrymandering” si “malapportionment” cu exemple putine si clare « just|theory

  2. fumi zice:

    Tavi, vorbesti doar despre una dintre cauzele bipolarizarii – votul strategic. Asta ar intra la componenta psihologica. Apud Duverger (sau, mai catre zilele noastre, Pippa Norris, bunaoara) intervine inclusiv o componenta mecanica. A propos, Kivu si Parvulescu au doua interventii pertinente in RL si una in Cotidianul. Daca as sti cum sa atasez linkurile cu pricina, as face-o cu siguranta:) Poate o face Cris.
    Oricum, personal sunt mai interesat de „filosofia” din spatele celor doua sisteme. Uninominalul pur presupune reprezentarea „geografica” a indivizilor (dintr-o regiune, judet, etc) – asumand ca aceasta reprezentare ar fi un soi de suma (medie aritmetica?) a intereselor individuale. E o teorie „bottom-up” a reprezentarii. In ceea ce ma priveste, prefer varianta clasica „top-down” unde reprezentate in parlament ar fi de fapt „ideologiile”, nu „indivizii”. Nu vad de ce comunist fiind, sa zicem (bat in lemn!) as avea mai multe in comun cu monarhistul de pe strada mea, sau cu libertarianul de la colt, decat cu un coleg de celula de comunista aflat in Dorohoi.
    De buna seama, exista specificitati locale/regionale care trebuie luate si ele in considerare, dar aceasta spec ificitate nu trebuie absolutizata (vezi, bunaoara, Burke sau Mill). O discutie pe tema reprezentarii geografice – cu vanatajele si dezavantajele ei este long overdue la noi.

    Cris: (edit) Articolele mentionate:
    Referendumul, uninominalul si democratia (Parvulescu, Rl)
    Capcana referendumului (Parvulescu, Cotidianul)
    Noile avataruri ale votului nominal (Mircea Kivu, Romania libera).
    Si un articol al autorului Iapa, oaia si Basescu (Fumurescu in Cotidianul)

  3. Pingback: colegii uninominale « just|theory

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s