Votul din perspectiva economistilor

Asa cum a promis, Tavi ne propune o noua perspectiva asupra scrutinului. Am cititi articolul sau si am cazut pe ganduri. „The big picture” are inca multe piese pe care, preocupati cu ale noastre, omitem sa le vedem. Enjoy!

Perspectiva economistilor asupra sistemelor de vot

Asa cum am promis intr-un comentariu anterior o sa incerc in citeva paragrafe sa va prezint felul in care economisti vad sistemele de vot.

De ce avem nevoie de sisteme de vot in economie? Marele scop al economistilor e sa gaseasaca o repartitie eficienta a resurselor de care dispunem (munca, zacamintele naturale etc.). Pentru asa numitele « bunuri private », cum ar fi pantofii sau faina, pietele asigura o alocare eficienta a resurselor. Dar exista o categorie de bunuri, « bunurile publice », cum ar fi apararea nationala sau sananatea, pentru care pietele nu dau un rezultat eficient. Un numar impresionant de economisti (printre care citiva au cistigat premiul Nobel in economie) lucreaza pentru a gasi o solutie la acesta problema iar ramura economiei care se ocupa de bunurile publice se numeste « alegerea publica » (engl. « public choice »).

Unul dintre mecanismele care ar putea sa ne ajute sa gasim o alocare eficienta a resurselor pentru bunurile publice este votul (nu deageaba elvetienii voteaza de fiecare data cind fac un pod, care este un bun public). Si de accea in economie s-a dezvoltat o teorie, solida zic eu, asupra sistemelor de vot. Iar acesta teorie chiar dace e economica se aplica foarte bine si pentru alegerea unuia dintre candidati pentru o functie oficiala (parlamentar, primar, etc).

Ipoteza de baza pe care este fundamentata teoria economica asupra sistemelor de vot este ca orice individ aflat in fata mai multor alternative are niste preferinte legate de aceste alternative. Daca alternativele sunt A, B si C (de exemplu A = Ana, B = Bogdan si C = Cristi) oricare dintre noi ar trebui sa poata sa spuna de exemplu : eu il prefer pe C lui A si pe A lui B.

Si care ar fi scopul unui sistem de vot? Un sistem de vot ar trebui sa ne ajute sa agregam preferintele tuturor indivizilor si sa alegem un cistigator care reprezinta cel mai bine aceste preferinte.

Pornind de la ipoteza de mai sus (care e de fapt o relatie matematica) si avind ca scop alegerea unui cistigator pe cit se poate de indreptatit, rezultatele obinute in « public choice » sunt cel putin extraordinare. E multa matematica si multa teoria jocului (engl. game theory) la mijloc dar cu siguranta cei care au luat premiul Nobel lucrind la teoria alegerii publice l-au meritat. In citeva paragrafe asi incerca sa va prezint doua sau trei dintre rezultatele de care vorbeam.

Unul dintre rezultatele importante este teorema lui May care spune ca avind de ales doar intre DOUA ALTERNATIVE, sistemul de vot « majoritate simpla » este cel mai bun. Asta ne ajuta sa ne luam o piatra de pe umeri : daca avem de ales intre doua alternative A si B nu avem decit sa numaram cine prefera A si cine prefera B si alternativa cu mai multe voturi cistiga.

Din pacate atunci cind avem TREI SAU MAI MULTE alternative lucrurile se complica foarte tare. Si iata doua teoreme care ne spun de ce lucrurile sunt asa de complicate.

In primul rind e teorema lui Gibbard si Satterthwaite (am mai pomenit-o intr-un comentariu) care ne spune ca orice sistem de vot care propune trei sau mai multe alternative este susceptibil de un « comportament strategic » din partea alegatorilor. Comportament strategic este un termen care vine din teoria jocului (deci din matematica) si insemna ca alegatorul minte in ceea ce priveste preferintele lui. O sa iau ca exemplu un comportament strategic care se numeste « wasting-the-vote effect ». Sa zicem ca un alegator prefere alternativa A lui B si alternativa B lui C. Daca l-asi intreba care e candidatul lui favorit si daca ar fi onest ar trebui sa spuna A. Dar daca alegatorul meu anticipeaza ca A nu are nici o sansa in alegeri (tehnic, votind cu A alegatorul nu are cum sa fie alegator pivotal), el o sa spuna ca il prefera pe B. De ce? Ca sa-l dezavantajeze pe C.

O sa gasiti exemple nenumarate de « wasting-the-vote ». Si eu am avut un comportament strategic la niste alegeri cind nu am votat cu Dl. Manolescu desi il preferam de departe celorlalti candidati (ok, nu va spun cu cine am votat de fapt).

Sunt si alte tipuri de comportament strategic (Cris da alte exemple in mesajele anterioare), dar care e problema de fapt? Daca alegatorii nu isi exprima preferintele in mod onest e imposibil de gasit un sistem de vot care sa aleaga un cistigator care reflecta preferintele alegatorilor.

In al doilea rind ar fi preferata mea, si anume theorema lui Arrow (premiul Nobel in economie 1972). Arrow ne spune ca daca impunem niste ipoteze care par de bun simt asupra preferintelor alegatorilor, singurul sistem de vot pe care il putem avea e ca un dictator sa vina si sa ne impuna ce alegere sa facem ca si societate.

Inspaimintator, nu? Sute de articole stintifice s-au scris de cind Arrow si-a publicat teorema pentru a gasi un raspuns la acesta problema.

Pe scurt, unul dintre mesajele celor doua teoreme este ca pentru a alege intre trei sau mai multe alternative nu exista un sistem de vot ideal. In functie de ceea ce vrem ca si societate trebuie sa alegem un sistem de vot. Iar asta e o discutie destul de complicata fiindca fiecare sistem are proprietatile lui si pentru ca sa alegem un sistem … trebuie sa votam, nu?

Vestea buna e ca multe minti stralucite au lucrat sau lucreaza ca sa determine proprietatile sistemelor de vot. Macar o sa putem alege in cunostinta (sau constiinta?, vorba lui Fumi) de cauza. Si ca sa fiu si mai optimist (ok, si ca sa ma dau cu pumnul in piept), unul dintre viitoarele staruri, speram noi, ale « public choice »-lui e profesor la universitatea unde sunt eu student iar una dintre discutiile recente pe care am avut-o cu el a fost chiar despre votul « uninominal » care, parerea lui, are proprietati destul de bune.

Tavi S.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Discutii tehnice și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Votul din perspectiva economistilor

  1. Cris zice:

    In principiu, e o intoarcere la basics. Paradoxul lui Arrow de fapt spune ceea ce cu totii stim, ba chiar este batut de „teorema” romaneasca trei persoane – sapte pareri (care fiind o vorba de duh cu autor colectiv nu poate candida la Nobel 🙂 ). Ideea e de a depasi acest paradox (pt. ca e clar ca odata ramas blocat in acesta dilema, cum zici, dictatura e la un pas) si de a gasi un compromis (aici Fumi poate puncta) rezonabil/acceptabil (ceea ce eu numesc „The Second Best Solution”!) Nu sunt chiar de acord ca nu se pot gasi solutii si aici ar fi de discutat pe marginea „criteriului Condorcet”, „candidatului Condorcet” si a „paradoxului Condorcet” – deoarece, ca si orice om care gandeste, si el avea un paradox!

    Paradoxul suna cam asa (in enunt aproximativ): intr-o aceeasi comunitate putem extrage o majoritate care sa il prefere pe A lui B, o majoritate care sa il prefere pe B lui C si, evident, o majoritate care sa il prefere pe C lui A. Matematicienii si-au batut capul si cu „spargerea” acestei dileme circulare si au gasit solutii acceptabile (Copeland, Loring, Schultze etc.)

    Este solutia Condorcet un compromis acceptabil (alegerea candidatului cu cea mai mare popularitate, „candidatul central”, in detrimentul „varfurilor”)?

    Condorcet’s rule is the best way of finding the most-central candidate. The candidate with opinions favored by the most central voter usually tops any other candidate by a clear majority (the central voter plus all voters on 1 side). (Loring / Accurate Democracy)

  2. fumi zice:

    …pai ar mai fi votul si „preferential” unde in loc sa optezi pentru A, B, sau C, spui ca prima optiune (3 pct., sa zicem) e A, a doua (2pct.) e C si a treia (1pct.), B. Imi imaginez ca e ceva mai dificila dpdpv tehnic (presupune ca fiecare alegator are, in cazul acesta 6 voturi (sau un vot de sase puncte). A! Si cele sase puncte pot distribuite si altfel – le dau pe toate sase lui A sau trei lui A, trei lui C si nimic lui B, etc.
    Tare mi-e teama, insa, ca indiferent de solutie punem carul inaintea boilor, i.e., sistemul de vot inaintea calitatii electoratului:) Cata vreme nu imbunatatim calitatea votului, nici un sistem nu ne poate scapa de eventuale dezastre pe termen mediu si lung. (Vezi Mill) Cum sa imbunatatesti calitatea electoratului in conditiile egalitarianismului democratic de astazi ramane, deocamdata, un subiect tabu. („Nimeni nu poate detine de unul singur adevarul, dar unii oameni au o capacitate mai mare de a-l aproxima rational” – citat aproximativ din Guizot). Cine in ziua de azi e dispus sa accepte asta? Uite, eu sunt gata sa renunt la votul meu, pentru a nu fi acuzat de parti pris, daca asta e conditia:)

  3. Cris zice:

    Votul preferential in formula sa „cu ordonare” (ranking) este cel mai susceptibil de a fi strategic, atat in sensul „votului irosit” cat in urmatorul. O sa explic prin cel mai clar si simplu sistem electoral (Borda Count – BC) si cel mai labil in acelasi timp: in acest sistem candidatii primesc note in fct de preferinte (1 primul, X, al X-lea). Cel care aduna cele mai multe puncte castiga. Simplu, nu? Da, cand notele le dau masinile (de aceea BC este folosit in procesele de luare a deciziilor de catre masini, unde inputurile – notele – sunt date tot de masini). Dar cand vine vorba de oameni, lucrurile se complica: Intuind ca cel mai puternic oponent la candidatului (A) favorit este B, ii vei acorda lui A nota maxima iar lui B nota minima. Consecintele? Imagineaza-ti (in primul rand cei mai puternici candidati s-ar putea „decima” in favoarea unor bad-markeri fara merite). Acest neajuns il are de exemplu Instant Runoff (IRV), metoda folosita in scrutin in Australia.
    Exista intr-adevar sisteme cu selectie (de obicei utilizate tot in circumscriptii uninominale!) care sunt mai putin susceptibile de asemenea interventii grosolane din partea alegatorului: sisteme cu selectie fara ranking. Unul este APPROVA VOTING. Care e ideea? Ai o lista cu candidati (colegiu uninominal) pe care ii bifezi pe aceia care iti convin (cati doresti). Castiga cel care a strans cele mai multe voturi. Marile avantaje ale acestui sistem, imediat observabile, ar fi ca 1. elimina componenta strategica a selectiei 2. ai posibilitatea sa votezi si primul preferat si solutiile inca acceptabile. Astfel ar putea castiga alegerile un candidat „central”, care ar intruni a doua optiune a unui grup larg de alegatori din AMBELE TABERE. In aceasta logica nici campaniile electorale nu ar arata ca niste adevarate batalii, ci mai degraba candidatii ar incerca sa isi prezinte programele si sa devina atractivi pentru TOT electoratul.

    „Approval” are multi militanti dar (inca) nu se aplica nicaieri la nivel national. Se foloseste totusi in alegerea unor comitete si comitii (de ex. la ONU, General Assembly, parca)
    Mai multe pentru cei interesati aici:
    http://bcn.boulder.co.us/government/approvalvote/center.html

  4. Tavi S. zice:

    Bun, se pare ca sunt necesare mici calarificari referitoare la sistemul lui Condorcet. Sistemul de vot al lui Condorcet (engl. „Condorcet criterion”) presupune sa alegem candidatul cere ii bate pe rind pe toti ceilalti in alegeri „unu-contra-unu” pe baza sistemului majoritate simpla. Bineinteles ca e foarte tentant fiindca se bazeaza pe majoritatea simpla care, am vazut, e un sistem excelent in cazul in care avem doar doua alternative. Dar, din pacate, utilizind sistemul lui Condorcet (pentru trei sau mai multe alternative) putem avea un rezultat al votului care nu satisface o a doua ipoteza draga matematicienilor si economistilor: tranzitivitatea. Si asta ar fi exact Paradoxul lui Condorcet de care pomeneai tu Cris. Problema e simpla: daca ca societate preferam pe A lui B si pe B lui C dar si pe C lui A, cum alegem un cistigator?

    Totusi criteriul lui Condorcet a ramas o proprietate pe care unii o considera necesara pentru un sistem de vot: cistigatorul unui scrutin (indiferent de sistemul de vot) ar trebui sa-i bata pe toti ceilalalti daca am organiza alegeri „unu-contra-unu” pe baza sistemului majoritatea simpla.

    Apoi, voiam doar sa mai spun ca observatia lui Cris cu privire la sistemul „Borda count” e foarte buna. De altfel chiar Borda, dezamagit, spunea: „Schema mea este conceputa pentru oamenii onesti”. Le-a mai trebuit doua secole (dupa Borda) matematicienilor sa realizeze ca oamenii nu sunt masini si ca mai si mint daca le dam ocazia ;).

    tavi s.

  5. fumi zice:

    …asa ca ne intoarcem la „calitatea electoratului” si la educarea educatorilor – mi-e teama ca aici o perspectiva economica nu ne este de mare folos:) (no offense Tavi:) Oricat ar vrea chiar multi political scientists (in special cei fascinati de modelling si game theory) sa reduca politicul la economic, politicul se incapataneaza sa reziste. Iar de la John Morley cetire (exista, de altfel, si la Weber ceva hints in directia independentei sferelor, dezvoltate ulterior de Carl Schmitt) a extinde logica unei sfere (fie politicul, fie economicul, in cazul asta) in domeniul altei sfere (economicul, respectiv politicul) este extrem de periculos.
    Dupa cum vedeti, incerc – subiectiv cum sunt – sa tot mut discutia pe un plan mai filosofic:) Nu ma astept sa am succes, da’ nu ma pot abtine…
    Vorba lui Ionesco: Arta este absolut inutila, dar acest inutil este absolut necesar. Asa si cu filosofia…

  6. Tavi S. zice:

    Salut!

    daca cineva e interesat sa vada mai in detaliu cum e cu „approuval voting”-ul, in ianuarie 2008 o sa fie lansata o carte pe tema asta. Ar fi si articole scrise in jurnale stiintifice, dar sunt cam greoaie. Situl cartii este: http://press.princeton.edu/titles/8566.html si aveti deja acces la primul capitol!

    Da Fumi, recunosc ca una dintre problemele economiei este ca incearca sa fie prea „pozitivista”. Asa cum ziceam la un moment dat, noi economistii am vrea sa folosim votul pentru a determina cantitatea de bunuri publice de care o societate are nevoie. Si una e cind votezi pentru un pod si alta e cind votezi pentru un presedinte.

    Oricum eu personal incerc sa citesc si articolele care apar pe teme mai „umaniste”, mai ales ca lucrez pe coruptie (cercetare pentru teza). Si, by the way, poate intr-o zi o sa fie si in Romania o dezbatere serioasa despre coruptie.

    Tavi S.

  7. liberskol zice:

    Interesante discutii, dupa parerea mea, duceti aici.
    Cred ca nici o teorie ce se refera la alegerea publica nu este ideala, daca ar fi fost altfel cred ca nu s-ar fi ezitat sa fie aplicata.Asta dintr-un punct de vedere (a-si spune ca asta e din punctul de vedere al alegatorului), caci o proprietate ce caracterizeaza sectorul public si functionarii sectorului public este tendinta spre stabilitate.
    Ce am eu in vedere ?
    Ideea este ca prin caracterul activitatii functionarilor de stat, ei rar au de a face cu preferintele alegatorilor.Scopul lor este de a asigura conditii cit mai bune in sfera in care ei sunt ocupati, prin cresterea cheltuielilor bugetare destinate acestor scopuri.Deci, pentru aparatul de stat este „ideal” daca in stat lucrurile nu se schimba (cel mai des daca ele nu se schimba spre rau).Deci, atit timp cit un oarecare sistem statal lucreaza si da careva rezultate, el este acceptabil si nu se opteaza spre schimbarea lui, macar ca ar putea fi unul mai bun.
    E clar ca concluzia pe care ne-o aduce Arrow, in privinta dictaturii, ce ar rezolva problema alegerii colective (de masa) nu e o solutie pentru o societate democrata.Deci noua, alegatorilor, nu ne ramine altceva decit sa ne supunem mecanismelor deja existente si care cit de cit lucreaza.
    O solutie de a putea rezolva problema alegerii colective cred ca sunt asociatiile.Orice forma, structura nu ar imbina ele, ideea e una : asociatiile reprezinta „glasul comun” a membrilor sai.Asociatiile intr-adevar demonstreaza faptul ca un „glas comun unic” care cere, va primi mai repede ceea de ce are nevoie decit o multime de glasuri.
    Fix asa e si cu alegerile.Sistemele de votare existente la nivel national nu sunt ideale si nu vor fi degraba ideale, niciodata nu vor fi ideale, dar constituirea unor asociatii (teoretic) in cadrul alegerii publice ar putea rezolva pe de o parte problema alegerii colective.
    O forma primara de asociatie la nivel primitiv sunt grupele de sustinere a unui oarecare candidat care se vrea ales intr-o anumita functie.Ideea este ca candidatul isi creaza grupa de sustinere, ce la rindul sau atrage la sine oameni ce cred ca intr-adevar candidatul dat se va ispravi cu functia propusa.

    Cred ca am propus un conglomerat de idei aici, caci e foarte greu sa cuprinzi si sa explici atitea lucruri intortocheate.Ce pareri aveti despre asociatii ?

  8. Cris zice:

    Bun venit, liberskol!

    Intr-adevar, sunt mai multe idei intr-una singura 🙂 Ideea de „asociatii” insa ma duce cu gandul direct la corporatism, dar nu stiu daca am inteles exact ideea sau sensul ei.
    Totusi, daca am adus vorba, corporatismul (chiar si neo- )poate fi un concept teoretic atractiv (eu nu sunt adeptul, din contra, dar asta e doar pozitia mea) – insa are destule „bug-uri” identificabile la nivel teoretic care – problema cea mai mare – de obicei devin regula in practica. Tendintele monopoliste si exclusiviste, autoritarismul sunt exemple la indemana. Apoi, referitor strict la problema acelor asociatii, intotdeauna a existat o problema in a transfera (cesiona) propriile „puteri” catre „ceva” – vezi dilemele contractului social – indiferent daca acest „ceva” este o persoana (suveranul), o asociatie sau un stat.
    Repet, probabil, totusi, nu am inteles exact care ar fi propunerea – e vorba implicit de transferul votului sau doar grupuri de sprijin?
    Cris

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s